OFERTE RECENTE
You are here: Home / Circuite Exotice / MIRIFICA THAILANDA BANGKOK – PATTAYA
MIRIFICA  THAILANDA BANGKOK – PATTAYA

MIRIFICA THAILANDA BANGKOK – PATTAYA

Program circuit 2013  995 € + 300 Lei (echivalent 75 €) /pers in DBL

Bucuresti   23 Octombrie  10 zile   Minim 50%

Thailanda

Limba oficiala: Thailandeza, face parte din grupul de limbi thai.

Moneda oficiala: Baht

Ora locala: GMT +7

 

Bucatarie nationala:

Bucataria thailandeza este vestita in primul rand prin gustul ei picant si aromat. Cele mai folosite ingrediente sunt chilli, usturoiul si curry. Printre specialitatile bucatariei locale, se numara supele din crabi, carnea de porc cu vinete, noodles din orez cu carne sau peste si desigur, amestecul de legume pregatit in tigaia tipica Wok

 

Clima: Sezonul racoros si secetos – intre noiembrie si aprilie, iar sezonul cald si umed – intre mai si octombrie. Vanturile din nord-est aduc vremea secetoasa, iar musonii din sud-vest aduc ploaia.

 

 

 

Invitatie intr-o vacanta in care va veti simti in primul rand “liberi”, pentru ca Thai, inseamna libertate, va veti simti fericiti pentru ca sunteti in “Tara Surasului”, va veti simti mai aproape de zei printre palatele regale si templele budhiste care stau alaturi de zgarie-norii si autostrazile suspendate din Bangkok “Orasul Ingerilor”, locul de resedinta al zeului Indra. Veti simti politetea si ospitalitatea locuitorilor, veti simti ca sunteti cu siguranta in cea mai exotica destinatie asiatica, prilej de a intalni traditiile nealterate ale acestui popor fascinant, peisajele mirifice oferite de Pattaya, care are reputatia unei statiuni cu plaja paradisiaca, cu viata intensa de noapte, in care distractia este cuvantul de ordine.

 

ZIUA 1 / 23.10.2013: BUCURESTI – BANGKOK

Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda la ora 19:30 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1046 (21:50 / 23:15) si mai departe spre Bangkok cu zborul TK 68 (00:40 / 14:15).

 

ZIUA 2 / 24.10.2013: BANGKOK

La ora 14:15 vom sosi in Bangkok, unul dintre cele mai interesante orase ale Asiei, un ansamblu de palate, de temple budiste, un oras in care traiesc frumoasele fete ,,thai”. Cei sapte milioane de locuitori isi numesc orasul Krung Thep, ceea ce in traducere inseamna „Orasul ingerilor”. Dupa formalitati si o primire in stil traditional cu ghirlande de flori, transfer si cazare la hotelul Montien 4* (sau similar). Hotelul este situat central, in principala zona comerciala si de afaceri din Bangkok, langa numeroase restaurante cu specific thailandez si langa piata de noapte. Timp liber pentru acomodare, plimbare, sau cumparaturi. Cazare.

 

ZIUA 3 / 25.10.2013: BANGKOK

Mic dejun. Tur de oras care include cele mai reprezentative zone ale orasului. Vom incepe cu vizitarea Palatului Regal fondat in anul 1782 de catre regele Rama I si ale carui ziduri impunatoare inchid o suprafata de 259 hectare (astazi este folosit pentru ceremonii oficiale de stat) si a Templului lui Buddha de Smarald – Wat Phra Keo, care este in fapt Capela Regala a Palatului, unde se afla cea mai venerata statuie din Thailanda. Intregul complex contine sanctuare imbracate in sticla si mozaic viu colorat, dand impresia unui tinut de basm. Intrarile sunt pazite de yaksha, creaturi gigantice cu nas turtit, ochi inspaimantatori si colti puternici, indreptati spre eventualii agresori. Vom continua cu vizitarea celui mai important templu din Bangkok, Templul lui Buddha Culcat, cel mai mare templu din Bangkok, care se numeste astfel datorita statuii gigantice care-l reprezinta pe Buddha Culcat, statuie suflata cu aur, cu o inaltime de 15 m si o lungime de 46 m, cu talpi frumos incrustate in sidef.

Urmeaza deplasarea spre debarcader pentru o excursie pe fluviul Chao Praya, cea mai impresionanta si pitoreasca zona care pare animata non-stop datorita barcilor taxi si a celorlalte ambarcatiuni care transporta tot felul de marfuri, dupa care vom intra pe canale, in Thonburi, vechea capitala a Thailandei, cu locuinte lacustre, vegetatie si fauna specifice. Vom avea prilejul de a observa modul de viata al oamenilor simpli de la tara si vom incheia cu o vizita la Templul Zorilor, situat chiar pe malul fluviului, ale carui Chedi sunt in intregime acoperite cu piese de portelan multicolore, incrustate in forma de flori. Templul numit dupa Aruna, zeul hindus al rasaritului, cu o pagoda centrala, inconjurata de alte patru pagode mai mici, reprezinta in viziunea buddhista, Universul cu cele patru mari ale lumii fizice. Cazare.

ZIUA 4 / 26.10.2013: BANGKOK – PATTAYA

Mic dejun. Dimineata vom vizita Templul lui Buddha de Aur, care adaposteste cea mai mare statuie a lui Buddha realizata din aur masiv, cu o greutate de 4,5 t, templu care se afla la intrarea in cartierul chinezesc, in care se vom face o scurta plimbare. In continuarea zilei, ne vom deplasa cu autocarul spre Pattaya, statiunea cea mai mare si mai animata din Thailanda, situata in Golful Siam din Marea Chinei, la o distanta de 140 km fata de Bangkok, cu o intensa si pitoresca viata de noapte, al carei nume in traducere, inseamna vantul musonic de sud-vest. Cazare la hotelul A-One The Royal Cruise 4* (sau similar), (camere superioare, in aripa noua), hotel situat central, peste drum de plaja statiunii, in apropierea marilor centre comerciale si a berariilor cu specific local. Cazare.

ZIUA 5 / 27.10.2013: PATTAYA

Mic dejun. Timp liber sau optional, excursie de o jumatate de zi „Descoperiti Pattaya”. Excursia este recomandata pentru a cunoaste Pattaya cu imprejurimile sale si include: Colegiul de Calugari Jittapawan, Acvariul, realizat intr-un autentic mediu acvatic, cea mai veche plaja Bang Saen, populata in special de localnici iar in final, oprire in satul pescaresc Ang Sila, cunoscut pentru sculpturile din piatra lucrate manual. Seara, optional, va sugeram sa fiti spectatori la Alcazar Show, spectacol unic de cabaret cu travestiti, cu impresionante jocuri de lumini si sunet. Cazare.

ZIUA 6 / 28.10.2013: PATTAYA

Mic dejun. Program liber pentru plaja, plimbare si cumparaturi sau posibilitatea unei excursii optionale de o zi (cu dejun inclus) pe insula Koh Samed, parc national marin, una dintre cele mai cunoscute si frumoase insule din estul Thailandei. Excursia este ideala pentru inot in apa cristalina, plaja de nisip fin alb, recifuri colorate de corali si activitati sportive. Cazare.

ZIUA 7 / 29.10.2013: PATTAYA

Mic dejun. Timp liber sau optional, excursie cu salupa rapida pe Insula de Corali – Koh Lan, cu dejun inclus. Insula este ideala pentru relaxare pe plajele imaculate de nisip, inot, snorkeling si in special scufundari (la care poate participa toata lumea, datorita echipamentelor speciale) prilej de a admira coralii si pestii de o diversitate nebanuita. Cazare.

ZIUA 8 / 30.10.2013: PATTAYA

Mic dejun. Timp liber sau posibilitate de excursie optionala la Nong Nooch Village, un paradis verde, cu lacuri, plantatii de bonsai si plante tropicale specifice zonei. Dupa vizitarea parcului se asista la un spectacol de dansuri si muzica traditionala, demonstratie de box thailandez, iar apoi se iese intr-o arena situata in spatele scenei pentru un spectacol cu elefanti. Cazare.

ZIUA 9 / 31.10.2013: PATTAYA – BANGKOK

Mic dejun. Pana la ora 12:00, cand se vor elibera camerele, va puteti bucura de timp liber pentru plaja, plimbare sau cumparaturi. Transfer cu autocarul la aeroportul din Bangkok. Pe parcurs, optional, vizita la cea mai mare ferma de crocodili din lume, ocazie cu care se poate viziona si un spectacol de dresura de crocodili. Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines TK 69 (23:45 / 05:40).

ZIUA 10 / 01.11.2013: ISTANBUL – BUCURESTI

Sosire la Istanbul la ora 05:40 si plecare spre Bucuresti cu zborul TK 1043 (07:50 / 09:15).

 

- Transport intercontinental cu avionul pe rutele:

Bucuresti – Istanbul – Bangkok si Bangkok – Istanbul – Bucuresti

- 2 nopti cazare la Bangkok

- 5 nopti cazare la Pattaya

- Mic dejun bufet

- Primire cu ghirlanda de flori la aeroportul din Bangkok

- Transferurile, tururile si excursiile mentionate in program

- Taxe de intrare la obiectivele mentionate in program

- Ghizi locali

- Conducator roman de grup

- Asigurare in caz de insolvabilitate /faliment al agentiei de turism

- Taxele de aeroport si de securitate: aprox. 355 €/pers., care se platesc o data cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)

- Taxa de viza pentru Thailanda: 1.000 bath (aprox. 25 €/pers.), se plateste la sosirea pe aeroportul din Bangkok

- Alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi de orice fel la mese

- Bacsisuri: 20 €/pers., pentru ghizi, soferi, nu si pentru bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire)

-Asigurarea medicala, recomandata

-Asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)

- Excursiile optionale, se pot realiza cu un nr. min. de 10 participanti

• Descoperiti Pattaya: aprox. 30€/ pers.

• Alcazar Show: aprox. 20€/ pers.

• Insula de Corali – Koh Lan: aprox. 25 €/pers.

• Nong Nooch Village: aprox. 22 €/pers.

• Vizita la cea mai mare Ferma de Crocodili din lume: aprox. 15€/ pers. (cu conditia participarii intregului grup)

 

• Supliment single: 250 €.

(Tarif valabil pentru un grup minim de 20 turisti; pt. un nr. de 15 – 19 turisti, tariful se majoreaza cu 50 €/pers.).

 

Acte necesare:

 

• pasaport valabil inca cel putin 6 luni de la data plecarii din Thailanda

• 1 fotografie color tip pasaport

 

Conditii de plata:

• inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor

• diferenta de 50 %, se achita cu min. 40 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice »

 

Observatii:

*Contravaloarea excursiei poate fi achitata in euro sau in lei (cursul BNR din ziua platii + 2%comision de risc valutar); Tariful in dolari va fi achitat in euro la paritatea stabilita de agentie; In cazul modificarii majore a paritatii euro-dolari, echivalentul in euro va fi recalculat.

- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice

- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure

- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora

- pe cursele Turkish Airlines fiecare pasager are dreptul la 40 kg de bagaj de cala, repartizate in 2 bagaje de maxim 20 kg fiecare

- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari

- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale

- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup

- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program

- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor

- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.

- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate

- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza)

- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri

- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insositi de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti.

- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatorie

- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati

- prezentul document constituie anexa la « Contractul de prestari servicii turistice ».

Prezentul program este parte integranta a contractului de prestari servicii.

 

PDF24    Expediere articol ca PDF   

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top
shared on wplocker.com